x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Greva judecătorilor şi procurorilor

Greva judecătorilor şi procurorilor

13 Sep 2016   •   09:30
Greva judecătorilor şi procurorilor

Magistraţii de la 51 de instanțe și 18 parchete au intrat luni în grevă, nemulţumiţi de aplicarea discriminatorie a actelor normative privind salarizarea şi cerând demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună – conform unei informaţii publicate de luju.ro şi preluate de Antena 3. Judecătorii și procurorii cer Guvernului să adopte memorandumul privind Justiţia (memorandum ce a fost votat de toate adunările generale ale instanţelor) și solicită Parlamentului să nu aprobe OUG nr. 43/2016 privind salarizarea bugetarilor şi Guvernului să emită o ordonanță de urgență pentru înlăturarea inechităţilor salariale din Justiţie, inclusiv să ţină cont de hotărârile judecătoreşti pronunțate în materie de drepturi salariale ale judecătorilor. Într-un comunicat de săptămâna trecută, judecătorii vâlceni spuneau că în această etapă a protestului, se vor ocupa de soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent, respectiv cele cu arestaţi preventiv sau la domiciliu, cele ce vizează măsurile procesuale în materie penală şi cele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, iar în materie civilă cele privind ordonanţele preşedinţiale, cererile de suspendare provizorie a executării silite, cererile de emitere a ordinelor de protecţie şi cererile vizând internarea nevoluntară. 

×