x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Iniţiativa România: denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache

Iniţiativa România: denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache

25 Ian 2017   •   12:12
Iniţiativa România: denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache

Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, anunţă că au depus un denunţ penal la DNA, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Mihai Poliţeanu anunţă depunerea denunţului pneal la DNA, pe pagina sa de Facebook:

"Împreună cu colegii și prietenii Elena Ghioc și Razvan Patachi, am depus ieri la Direcția Națională Anticorupție un denunț penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, și Florin Iordache, ministru al Justiției în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal - „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate [...]”

2. Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

În opinia noastră, demersurile lui Sorin Grindeanu și Florin Iordache de promovare a grațierii și modificării Codului penal și Codului de procedură penală prin ordonanțe de urgență au avut loc cu încălcarea legii și cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală și executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnați, trimiși în judecată sau anchetați penal în ultimii ani.

Constatând, printre altele,:

a) că Prim-ministrul Guvernului și ministrul Justiției au dezinformat Parlamentul României și Președintele României cu privire la intențiile de a promova grațierea și modificarea codurilor penale prin procedura ordonanței de urgență,

b) caracterul conspirativ al inițierii și redactării ordonanței de urgență privind grațierea,

c) încălcarea cu bună știință a prevederilor constituționale privind obligația adoptării unei legi organice în cazul grațierii,

d) că nota de fundamentare este redactată dintr-o sumă de susțineri false sau parțial adevărate, cu scopul de a induce în eroare opinia publică, și că Guvernul a justificat oportunitatea grațierii în România pe baza acestor falsuri (e.g. s-au inventat așa-zise măsuri reparatorii cu caracter financiar la care state europene ar fi fost obligate prin condamnări CEDO),

e) Guvernul a extins grațierea la condamnările cu suspendare, dar și la toate infracțiunile, inclusiv de corupție sau cu violență, în cazul deținuților peste 60 de ani, în contradicție cu afirmațiile din nota de fundamentare,

credem că există indicii temeinice pentru declanșarea unei anchete penale în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și a celei prevăzute la art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999.

Mai credem, așa cum am mai menționat în denunț, că este necesar să se verifice circuitul de inițiere și avizare de la emitent (în speță Ministerul Justiției) și să se afle cu exactitate împrejurările inițierii și redactării ordonanțelor, având în vedere informațiile publice că cel puțin ordonanța grațierii nu a fost inițiată și redactată la Ministerul Justiției și că direcțiile de elaborare și/sau de avizare acte normative ar fi fost puse în fața unui proiect redactat în altă parte și că li s-ar fi ignorat punctul de vedere."

×