x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Instanţa supremă a respins definitiv cererea torţionarului Vişinescu de întrerupere a executării pedepsei

Instanţa supremă a respins definitiv cererea torţionarului Vişinescu de întrerupere a executării pedepsei

27 Apr 2018   •   09:52
Instanţa supremă a respins definitiv cererea torţionarului Vişinescu de întrerupere a executării pedepsei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv, ca nefondată, contestaţia formulată de torţionarul Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, împotriva deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale.

Acesta execută o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

"Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul Vişinescu Alexandru împotriva sentinţei penale nr. 34/F din 1 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. (...) Definitivă", se notează în minuta deciziei.

Pe 10 februarie 2017, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

Tot atunci, instanţa a dispus degradarea militară a lui Alexandru Vişinescu, acesta având de plătit, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi ANP, despăgubiri de 300.000 euro către trei părţi civile, urmaşi ai deţinuţilor închişi la Râmnicu Sărat: Nicoleta Eremia - 50.000 euro, Elena Iacob - 100.000 euro şi Anca Cernea - 150.000 euro.

Procurorii susţineau că, în perioada 1956 - 1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice, care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora pe motive de ordin politic.

Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate.

Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele-penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din anul 1967, erau: foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL; foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive; foste cadre de conducere după 23 august 1944; foste cadre MAI după 23 august 1944; foşti conducători ai diverselor secte religioase; alte cazuri mai izolate.

"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", arătau procurorii.

Până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vişinescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: alexandru visinescu