x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ion Iliescu, la Parchetul General. Fostul preşedinte va fi audiat în dosarul „Mineriadei”

Ion Iliescu, la Parchetul General. Fostul preşedinte va fi audiat în dosarul „Mineriadei”

16 Ian 2017   •   09:31
Ion Iliescu, la Parchetul General. Fostul preşedinte va fi audiat în dosarul „Mineriadei”

Fostul preşedinte Ion Iliescu s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul "Mineriada", în care este acuzat de infracţiuni contra umanităţii.

Întrebat de jurnalişti, la intrarea în sediul Parchetului General, dacă se consideră vinovat de ceea ce s-a întâmplat în iunie 1990, fostul şef de stat a răspuns: ''Bineînţeles nu''. El a refuzat să răspundă la alte întrebări.

Săptămâna trecută, procurorii militari au audiat mai multe persoane puse sub acuzare în acest dosar - Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma şi Adrian Sârbu, dar şi mai mulţi martori, cel mai cunoscut fiind scriitorul Andrei Pleşu.

În dosarul "Mineriada" sunt cercetaţi penal, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru - fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu - fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Procurorii militari susţin că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat "un atac generalizat şi sistematic", lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ion iliescu