x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ionel Arsene, președinte CJ Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de executare. Surse: Ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței

Ionel Arsene, președinte CJ Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de executare. Surse: Ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței

de Vali Deaconescu    |    10 Mar 2023   •   16:34
Ionel Arsene, președinte CJ Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de executare. Surse: Ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de executare. Decizia Curții de Apel Brașov e definitivă.

 Ionel Arsene ar fi plecat din țară, potrivit surselor Antena 3 CNN

: Surse Antena 3 spun că Ionel Arsene și-ar fi delegat atribuțiile de la conducerea CJ săptămâna trecută, când a plecat din țară, în Italia, în vacanță. 

Pe 8 aprilie 2022, Ionel Arsene a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă pentru corupţie de către Tribunalul Bacău. A formulat apel care s-a judecat la Curtea de Apel din Braşov, după cum a decis Înalta Curte care i-a admis lui Arsene cererea de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel Bacău.

„Aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, potrivit minutei Curții de Apel Brașov.

De asemenea, lui Arsene îi sunt intertzise o serie de drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

„În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul Arsene Ionel a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei”, au mai decis judecătorii.

Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil.

(sursa: Mediafax)

 

Ionel Arsene, șeful consiliului județean Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare

×
Subiecte în articol: condamnat ionel arsene