Judecătoarea Mariana Ghena a fost aleasă, vineri, cu majoritate de voturi, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, conform anunţului făcut de preşedintele Curţii Supreme, Cristina Tarcea.
Citește și Cine vor fi șefii CSM?
Judecătoarea Mariana Ghena a declarat, în cadrul susţinerii proiectului de management, că nu este de acord cu iniţiativa legislativă privind răspunderea materială a magistraţilor, atât timp cât aceştia nu beneficiază de toate condiţiile materiale şi un volum optim de muncă.
Ghena, membru CSM din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a vorbit despre această iniţiativă legislativă şi i-a spus ministrului Justiţiei, Florin Iordache, că aceasta este o problemă sensibilă.
"În ceea ce priveşte mult discutata răspundere materială a magistraţilor, iminenta iniţiativă legislativă, este o problemă sensibilă, chiar şi pentru dumneavoastră, domnule ministru (al Justiţiei - n.r.), în activitatea pe care o veţi desfăşura. Nu o dorim, nu o vedem în altă modalitate decât cea reglementată în prezent. O astfel de iniţiativă nu poate fi declanşată decât după o atentă evaluare. După o responsabilă apreciere a cadrului legislativ care să reclame această modalitate de răspundere, după implementarea unui sistem de legi bune pentru o justiţie bună, după o consultare reală a magistraţilor şi după identificarea altor modalităţi de eficientizare a activităţii magistraţilor. Nu cred şi nu credem că, la acest moment, se pune problema unei iniţiative legislative sub acest aspect", a subliniat Mariana Ghena.
Ea a susţinut că o lege privind răspunderea materială a judecătorilor nu se poate discuta fără a se lua în calcul reducerea volumului de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor materiale şi a resurselor umane.
"Până când magistratul - judecătorul, procurorul - nu va beneficia de toate condiţiile materiale, de resurse umane, de volumul optim de activitate - bunăoară în statele europene sunt judecători care au două, trei cauze pe lună -, suntem departe de această realitate. În condiţiile în care vom avea creat tot cadrul care să ne confere siguranţă, care să ne ofere condiţiile de muncă astfel încât magistratul să nu greşească, atunci poate s-ar pune problema unei astfel de iniţiative. Până atunci, nu susţinem un asemenea punct de vedere", a afirmat Mariana Ghena.
Sursa - AGERPRES