x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Katanga, Muzeul torturii din Rahova

Katanga, Muzeul torturii din Rahova

de Dan Constantin    |    28 Apr 2016   •   15:13
Katanga, Muzeul torturii din Rahova
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

O despăgubire morală de două milioane de lei a fost acordată de Justiție pentru suferințele uriașe produse unui tânăr locotenent de poliție trecut prin calvarul arestului preventiv și al cercetării judiciare întinse pe 3.222 de zile după un denunț mincinos. Instanța ÎCCJ a dispus în final, după trei cicluri de judecare, achitarea locotenentului Șerban Ionel Cristian pentru infracțiunea de trafic de influență. Totul a pornit la sfârșitul lui ianuarie 2002.

Cristian Ionel Șerban era considerat un polițist de perspectivă. Rezolvase în patru ani la Circa 10 Poliție din București câteva dosare penale complicate. Ascensiunea profesională, ordinea firească a vieții lui și a familiei au fost dramatic rupte când a fost reținut de procurorii militari. Iacob Savu, considerat prieten cu locotenentul, depusese un denunț împotriva ofițerului, susținând că i-a dat 1.000 de dolari și un telefon Nokia pentru a interveni la un procuror care îl cerceta. Împotriva lui C.I.Ș se pornește mecanismul sistemului. Este arestat în 30 ianuarie 2002 și instanțele vor menține sentința inițială până la 13 iunie 2003. Un an, 4 luni și 13 zile a durat infernul din arestul Cercetărilor Penale. Pe perioada detenției a fost umilit, ținut în condiții inumane și supus unor presiuni psihice pentru a recunoaște fapta pentru care era acuzat. A facut greva foamei și a reclamat abuzurile procurorilor. Nu l-a ascultat nimeni până la eliberarea din arest. Iese bolnav și zdruncinat din Katanga, ,,celebra” aripă a Rahovei. Celulele au fost folosite și pentru regimul de teroare aplicat de Securitate unor disidenți. Aici a fost omorât în 1985 Gheorghe Ursu. Katanga a fost închisă după proteste ale detinuților și organizațiilor pentru Drepturile Omului.

Începe drumul lung și întortocheat al judecății în instanțe pentru a scăpa de anatema ofițerului corupt. Este reîncadrat în Poliție, dar nu mai are vigoare să lupte pentru carieră. La opt ani și opt luni de la arestare, în 28 mai 2010, Înalta Curte dă sentința de achitare. Înarmat cu această decizie, C.I.Ș. declanșează acțiuni pentru a primi despăgubiri materiale și morale. Solicită de la statul român 7,890 milioane de euro. Primeşte în 2012, prin sentință definitivă, cu o precizie de fracțiuni inexistente ale monedei naționale, 4.839,8921 lei despăgubiri materiale și două milioane de lei daune morale. O victorie ,,a la PYRUS”. O sumă mică față de suferințele îndurate. (Dan Constantin)

 

 

 

×