Kovesi: O ordonanţă de urgenţă privind dezincriminarea abuzului în serviciu şi-ar produce efectele imediat
În situaţia în care dezincriminarea abuzului în serviciu s-ar face prin ordonanţă de urgenţă, aceasta şi-ar produce efectele imediat, a precizat, marţi, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Declaraţia a fost făcută în contextul apariţiei în presă a unor informaţii privind intenţia Guvernului de a adopta, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă referitoare la graţierea unor pedepse şi dezincriminarea unor infracţiuni.
"Problema este la ordonanţa de urgenţă, că ea îşi produce efectele imediat. Chiar dacă nu ai motivat foarte bine urgenţa şi există riscul ca Curtea Constituţională să vină după două-trei luni să declare neconstituţională ordonanţa, ea îşi produce efectele. Dacă o ordonanţă de dezincriminare sau de amnistie rămâne în vigoare chiar şi o oră, toate aceste consecinţe se vor produce", a declarat Kovesi la Digi 24.
Ea a apreciat că o astfel de măsură ar fi una nedreaptă pentru societate, deoarece ar face imposibilă recuperarea prejudiciilor din dosarele de abuz în serviciu.
"Este genul de decizie care face o nedreptate societăţii, prin aceea că nu mai poate recupera prejudiciile. Toate dosarele în care avem trimişi în judecată pentru aceste infracţiuni vor fi încetate sau se vor dispune achitări (...), dosarele care sunt în investigare (...) vor fi închise automat, se vor da soluţii de clasare, dar efectul cel mai grav şi care afectează societatea este acela că toate prejudiciile cauzate statului vor rămâne nerecuperate. (...) În situaţia în care o astfel de lege va intra în vigoare pentru câteva zile, pentru câteva ore, ea îşi va produce efectele din perspectiva legii penale mai favorabile şi toate aceste consecinţe se vor produce", a adăugat Kovesi.
Şefa DNA şi-a exprimat speranţa că ministrul Justiţiei, Florin Iordache, îşi va respecta angajamentul public de a nu promova niciun act legislativ referitor la sistemul judiciar înainte de a se consulta cu Consiliul Superior al Magistraturii.
"La discuţia pe care am avut-o cu ministrul Justiţiei (...), acesta a promis, şi a spus şi în spaţiul public, că nu va face nicio modificare înainte de a consulta sistemul judiciar, înainte de a se consulta cu Consiliul Superior al Magistraturii. Ordonanţa de urgenţă care vizează amnistia, graţierea unor fapte, dezincriminarea unor fapte trebuie să aibă un aviz şi din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Majoritatea membrilor care au candidat în Consiliul Superior al Magistraturii şi-au exprimat intenţia (...) să aibă un rol activ în ceea ce priveşte modificarea legilor care afectează justiţia şi cu care justiţia lucrează. Deci, mă aştept ca ministrul Justiţiei, înainte de a promova un astfel de act, să-l dea spre consultare. Este foarte ciudat să avem pe ordinea de zi, dacă această informaţie este adevărată, un proiect care nu a fost dezbătut în interiorul sistemului şi care poate afecta grav sistemul judiciar. Aşa, la o primă vedere, dacă vorbim de infracţiunile de abuz în serviciu (...), 30% din activitatea DNA are ca obiect investigarea faptelor de abuz în serviciu", a mai spus Laura Codruţa Kovesi.
Sursa - AGERPRES

Ştiri din .ro
- Finalizarea procesului grupării Boncu, blocată de a cincea cerere de recuzare de când a început procesul. Ce l-a nemulțumit pe avocatul liderului interlop Pressalert.ro
- Fostul director de la Piețe SA, anchetat într-un dosar de șantajare a editorului șef al Pressalert.ro și a directorului general al deBanat.ro UPDATE Ioan Nasleu a fost reținut Pressalert.ro
UPDATE Directorul general Metrorex a demisionat. Cine va conduce societatea
Ciolacu: În planul Biden de scoatere a Americii din criză sunt măsuri similare cu propunerile PSD
Firea: Plicușor - Puzisor nu vrea să salveze niciun petic de spațiu verde
Directorul Metrorex a DEMISIONAT
Huawei vrea să producă autovehicule electrice în 2021
Ședință cu scântei la Consiliul General al Capitalei. Astăzi se decide soarta PUZ-urilor de sector
Vremea în luna martie. Meteorologii anunță temperaturi neobișnuite
Coreea de Sud a început campania de vaccinare împotriva COVD-19
Cod galben de ceaţă în cinci judeţe
UPDATE Accident grav la Giurgiu. Plan roșu de intervenții. O persoană a murit, trei au ajuns la spital
Craterele din asfalt, bucuria rațelor
Marea încurcătură a „orelor remediale”. Nu pot fi obligatorii și nu se știe dacă se vor face

Accident teribil pe DN 5 la Călugăreni. O mașină de gunoi a spulberat un autoturism. Sunt 10 victime, dintre care una decedată
