x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Liderul PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, trimis în judecată pentru că ar fi trucat un concurs

Liderul PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, trimis în judecată pentru că ar fi trucat un concurs

04 Ian 2022   •   14:19
Liderul PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, trimis în judecată pentru că ar fi trucat un concurs
Sursa foto: sursa: Facebook

Președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, a fost trimis marți în judecată de DNA, potrivit unui comunicat de presă. Procurorii îl acuză că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță. Dosarul va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 670/VIII/3 din 22 iulie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Pîrvulescu Eugen, senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată.

Procurorii susțin că în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană - președinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât și prin intermediar, să elaboreze și să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II.

„De asemenea, inculpatul i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate). După ce ar fi intrat în posesia seturilor de subiecte (care aveau caracter confidențial), inculpatul Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidații care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupție”, potrivit DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Eugen Pîrvulescu