x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Logodnicul Elenei Udrea a ajuns în Bulgaria să o susțină

Logodnicul Elenei Udrea a ajuns în Bulgaria să o susțină

09 Apr 2022   •   12:21
Logodnicul Elenei Udrea a ajuns în Bulgaria să o susțină
Sursa foto: Lucian Alecu

Logodnicul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, a ajuns în Bulgaria să-și susțină partenera. Acesta a vorbit cu reporterul Antena 3.

În scurt timp, Elena Udrea va ajunge din nou în fața magistraților bulgari. Alexandrov a mers în Bulgaria însoțit de un prieten.

El a declarat, în exclusivitate pentru Antena 3, că Elena Udrea se simte ceva mai bine, că a avut o cădere în momentul în care a fost prinsă în Bulgaria. Alexandrov speră că astăzi logodnica sa se va simți și mai bine după înfățișarea de la tribunal.

Alexandrov a mai spus că este o presiune mare pe umerii lui și nu reușește să rezolve câte și-ar dori, însă a venit aici pentru a o susține pe Elena Udrea.

Elena Udrea a ajuns în faţa instanţei din Bulgaria mai repede decât se aştepta. Autorităţile din ţara vecină au finalizat procedurile înainte de termenul avansat iniţial, ziua de luni. Audierile s-au împotmolit însă, în lipsa unui translator.

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Aceasta a fugit din ţară prin Vama Giurgiu, la ora 11, înainte de pronunţarea sentinţe în dosarul Gala Bute şi a încercat să treacă graniţa în Grecia. Poliţia a eliberat o ordonanță de reţinere de 24 de ore. Ulterior, aceasta a fost prelungită până luni. Totuşi, fostul ministru al Transporturilor a ajuns azi în faţa judecătorilor bulgari.

Pentru că Bulgaria se află în Uniunea Europeană, procedura de extrădare nu mai implică colaborarea Ministerului Justiţiei cu autorităţile de acolo.

„Suntem într-o procedură de predare. Nu va dura foarte mult. Mandatul de arestare european va urgenta aceste proceduri. Nu este în atribuția noastră să discutăm cu judecătorii din Bulgaria. Este în atribuția noastră să sprijinim acest proces la cerere dacă Tribunalul București sau instanța bulgară ne solicită sprijin cu documentele, atunci se implică și Ministerul Justiției.”, a declarat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Elena Udrea a fost surprinsă de o echipă Antena 3 la intrarea și ieșirea din sala de judecată din Blagoevgrad, Bulgaria, unde a stat în jur de 30 de minute. Avocatul ei a declarat că procesul a fost amânat până mâine pentru că nu există un translator la instanță: „Nu a spus nimic pentru că nu sunt documente. Nu au fost traduse. Nu avem translator din română în bulgară și acesta este motivul pentru care cazul s-a mutat pentru mâine. Nimeni din instanță nu vorbește limba română.”

În general procedura mandatului european de extrădare în cazul unei țări care se află pe teritoriul UE este foarte simplă. În 72 de ore de la momentul în care persoana este prinsă, mandatul trebuie să fie confirmat sau infirmat de o instanță. Procesul de traducere al documentelor este mai dificil însă, întrucât instanța trebuie să identifice în Codul penal din Bulgaria infracțiunile similare cu cele pentru care Elena Udrea a fost condamnată în România, ceea ce necesită prezența unui translator.

Autoritățile bulgare au transmis că dacă judecătorul va hotărî ca Elena Udrea să fie extrădată, aceasta ar trebui să revină în țară în termen de 10 zile.

Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul 'Gala Bute'. Astfel că Elena Udrea va trebui să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Sursa: Antena3

×
Subiecte în articol: Elena Udrea