x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Lucian Onea şi Mircea Negulescu, urmăriţi penal de Parchetul General

Lucian Onea şi Mircea Negulescu, urmăriţi penal de Parchetul General

21 Mai 2018   •   20:45
Lucian Onea şi Mircea Negulescu, urmăriţi penal de Parchetul General

 Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal într-un dosar aflat pe rolul Parchetului General, informează surse judiciare. 

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a anunţat, pe 13 februarie, că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză constituită în urma unei plângeri formulate după difuzarea înregistrărilor de la DNA Ploieşti. 

"Secţia de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media. Totodată, Inspecţia Judiciară - din oficiu şi la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii - efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleaşi aspecte", preciza comunicatul PÎCCJ transmis AGERPRES. 

Precizările veneau în urma solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu relatările referitoare la o serie de aspecte vizând activitatea unor procurori din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA. 

"Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are deplină încredere că atât investigaţia penală cât şi verificările prealabile vor fi efectuate cu profesionalism şi vor elucida aspectele semnalate în mass-media", se mai menţiona în comunicat. 

Postul de televiziune Antena 3 a prezentat, pe 11 februarie, mai multe înregistrări audio în care erau redate presupuse discuţii ale procurorului şef al Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, Lucian Onea, cu fostul deputat Vlad Cosma, trimis în judecată într-un dosar de corupţie, referitoare la falsificarea unor probe din dosare. AGERPRES

×