x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ludovic Orban, achitat în primă instanţă

Ludovic Orban, achitat în primă instanţă

31 Ian 2017   •   16:46
Ludovic Orban, achitat în primă instanţă
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat, marţi, în dosarul în care fostul deputat Ludovic Orban era acuzat că i-a cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016. 

La ultimul termen, din 16 ianuarie, un procuror al DNA a cerut condamnarea lui Orban la închisoare cu executarea pedepsei. 

Procurorul a arătat că Orban a acţionat cu intenţie directă şi şi-a folosit influenţa politică pentru a obţine bani în campania electorală. 

De cealaltă parte, Ludovic Orban a declarat în sala de judecată că nu a săvârşit infracţiunea de care este acuzat şi a solicitat să fie achitat. 

Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. 

Potrivit DNA, la data de 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. 

În martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale ca şi candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV". 

"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA. 

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-a pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte "să aibă canale deschise' pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.

Hotărârea nu este definitivă.

AGERPRES

×