x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Mercenarul Horaţiu Potra, adus la Curtea de Apel Bucureşti

Mercenarul Horaţiu Potra, adus la Curtea de Apel Bucureşti

de Redacția Jurnalul    |    21 Noi 2025   •   10:52
Mercenarul Horaţiu Potra, adus la Curtea de Apel Bucureşti
Sursa foto: Hepta/Horațiu Potra

Mercenarul Horaţiu Potra a fost adus, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a fi audiat de judecători în legătură cu dosarul în care s-a dispus în luna februarie arestarea preventivă în lipsă, după ce a fugit din România.

Horaţiu Potra a fost scos dintr-o dubă a poliţiei cu cătuşe la mâini, fiind băgat apoi în sediul instanţei.

În faţa instanţei vor fi prezentaţi şi fiul său, Dorian Potra, precum şi nepotul mercenarului, Alexandru Potra.

Cei trei au fost aduşi joi seară cu o cursă aeriană din Dubai, sub escorta poliţiei.

Horaţiu Potra, Dorian Potra şi Alexandru Potra au fost daţi în urmărire internaţională, după ce au plecat din România la începutul acestui an.

Pe 29 septembrie, cei trei membri ai familiei Potra au fost reţinuţi în Emiratele Arabe Unite, iar autorităţile române au declanşat procedurile de extrădare.

Ulterior, avocaţii lui Potra au anunţat că acesta vrea să se întoarcă în România, deoarece doreşte "să îşi confrunte acuzaţiile şi să îşi cureţe numele".

Potra a fost trimis recent în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică - alături de alţi 20 de mercenari din gruparea sa, în acelaşi dosar în care este judecat şi fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu.

Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul unei întâlniri clandestine care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: horatiu potra curtea de apel politia