x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Nicuşor Dan: USR susţine Proclamaţia România 2017 lansată de Iniţiativa Timişoara şi Corupţia Ucide

Nicuşor Dan: USR susţine Proclamaţia România 2017 lansată de Iniţiativa Timişoara şi Corupţia Ucide

07 Feb 2017   •   21:52
Nicuşor Dan: USR susţine Proclamaţia România 2017 lansată de Iniţiativa Timişoara şi Corupţia Ucide

Uniunea Salvaţi România susţine Proclamaţia România 2017, întrucât acest document conţine şi "valorile fondatoare ale USR", anunţă preşedintele USR Nicuşor Dan.

"USR susţine Proclamaţia România 2017, lansată de Iniţiativa Timişoara şi de Corupţia Ucide. Regăsim în ea revendicările oamenilor care au ieşit în stradă şi valorile fondatoare ale organizaţiei noastre: transparenţă, integritate, responsabilitate. USR se angajează să acţioneze pentru a transforma în realitate obiectivele Proclamaţiei", scrie, marţi, Nicuşor Dan pe contul său de Facebook, care ataşează postării şi textul Proclamaţiei.

Potrivit documentului, printre solicitările enunţate sunt "rectificarea noii ordonanţe - OUG 14/2017 - pentru a fi constituţională până la confirmarea de către procurorul general al României şi CSM că OUG 14 anulează toate efectele OUG 13, retragerea imediată a legii graţierii, anularea art. 7.3 din OUG 9, interzicerea accesului la funcţii de demnitate publică sau funcţii numite pentru persoane care au cazier şi pierderea funcţiei de demnitate publică sau funcţiei numite a persoanelor în momentul condamnării definitive".

În textul Proclamaţiei se mai arată că este susţinută lupta anticorupţie şi orice demers în acest sens şi se solicită transparenţa în administraţie prin publicarea pe internet a tuturor contractelor în care sunt implicaţi bani publici din administraţia locală şi centrală.

De asemenea, în document se cere depolitizarea funcţiilor publice şi a posturilor din companiile deţinute de stat prin ocuparea lor doar prin concurs şi se arată că demnitarii trebuie să aibă imunitate pentru declaraţii politice, iar pentru toate celelalte fapte să poată fi condamnaţi penal chiar şi în perioada deţinerii funcţiei de demnitate publică.

Surda - AGERPRES

×
Subiecte în articol: nicusor dan usr timisoara