x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Norvegian căutat pentru fraude de peste 2,3 milioane de euro, prins în București

Norvegian căutat pentru fraude de peste 2,3 milioane de euro, prins în București

07 Mai 2022   •   19:30
Norvegian căutat pentru fraude de peste 2,3 milioane de euro, prins în București

 Un cetățean norvegian căutat pentru fraude a fost prins în București. Bărbatul s-a erijat în reprezentantul unei organizații secrete de informații și a primit 1,2 milioane de euro pentru cauze umanitare. De asemenea, a scos din conturile rudelor sale 1,1 milioane de euro.

Polițiștii au depistat, în București, un bărbat de 40 de ani, cetățean norvegian, împotriva căruia autoritățile judiciare norvegiene au emis un mandat european de arestare pentru comiterea de fraude economice, informează IGPR.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie 2015 - noiembrie 2021, folosind documente false, norvegianul a indus în eroare instituții de credit și rude de la care s-ar fi împrumutat cu sume de bani, erijându-se în reprezentantul unei organizații secrete de informații, care va folosi banii pentru diverse cauze umanitare, bani pe care însă și i-ar fi însușit.

Prejudiciul cauzat astfel a fost de 1.230.000 de euro.

De asemenea, în perioada ianuarie 2015 - septembrie 2021, folosind fără drept datele de logare în aplicațiile de online banking ale unor membri de familie, ar fi transferat de pe conturile acestora, în contul său, mai multe sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.140.000 de euro.

Bărbatul a fost condus la sediul Direcției de Investigații Criminale, pentru a fi audiat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Ulterior, un judecător din cadrul Curții de Apel București a luat, față de bărbat, măsura arestării provizorie, pentru 15 zile, în vederea predării.

(sursa: Mediafax)

×