x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Omul de afaceri Alexander Adamescu acuzat de corupție. Acesta se află în Marea Britanie

Omul de afaceri Alexander Adamescu acuzat de corupție. Acesta se află în Marea Britanie

15 Iun 2021   •   15:36
Omul de afaceri Alexander Adamescu acuzat de corupție. Acesta se află în Marea Britanie

Omul de afaceri român Alexander Adamescu a fost trimis în judecată de DNA pentru dare de mită. Acesta este acuzat că a dat mai multe sume de bani unor judecători de la TMB în 2013, cu scopul de a obține hotărâri favorabile în dosare de insolvență care priveau firme ale tatălui său, Dan Adamescu. 

El a fugit din țară în Marea Britanie și se află în procedură de extrădare, deși este arestat. 

"Mandatul european de arestare a fost emis anterior, după ce procurorii au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa inculpatului în faţa organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor şi în final sustragerea de la urmărirea penală. În baza acestui mandat, inculpatul a fost reţinut de autorităţile britanice la data de 13.06.2016, dar nici până în prezent nu a fost predat către România.

În aceste condiţii, în paralel cu procedura de executare a mandatului european de arestare, în cauză s-a solicitat autorităţilor britanice, prin comisii rogatorii (asistenţă juridică reciprocă în materie penală), aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi a drepturilor şi obligaţiilor pe care i le conferă această calitate. Deşi s-au făcut demersuri repetate pentru a i se aduce la cunoştinţă, prin intermediul avocatului britanic ales, conţinutul cererilor de comisie rogatorie, inculpatul a refuzat să se întâlnească cu reprezentanţii autorităţilor britanice pentru a lua la cunoştinţă calitatea de inculpat, drepturile şi obligaţiile aferente. S-a constatat că refuzul inculpatului faţă de demersurile judiciare este total neîntemeiat şi, prin urmare, acest refuz nu împiedică întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată", precizează DNA.

În lunile iunie 2013 şi decembrie 2013, Alexander Adamescu şi Dan Adamescu au dat, prin intermediari, 15.000 euro și 23.000 lei, magistraţilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile unor societăţi la care acţionar era Dan Adamescu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, în 2016, decizii definitive de condamnare a celor doi judecători şi a omului de afaceri Dan Adamescu, trimişi în judecată într-un dosar separat.
În ianuarie 2017, Dan Adamescu a decedat, iar fiul său a reclamat condiţiile improprii din centrul de arest preventiv şi cele două penitenciare Jilava şi Rahova, unde tatăl său a fost închis.

Alexander Adamescu a fugit din țară, fiind arestat în Regatul Unit în martie 2018. Apoi, o instanţă britanică a dispus predarea sa, dar Adamescu a solicitat permisiunea de a formula o întrebare în faţa Curţii Supreme din Marea Britanie şi nu poate fi predat până la soluţionarea acestei cereri.

×
Subiecte în articol: alexander adamescu