Patronul lui FC U Craiova 1948, Adrian Mititelu, (52 de ani) a fost condamnat azi la trei ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Craiova. Decizia este definitivă. Polițiștii doljeni au executat în această seară mandatul de reținere și l-au săltat cu cătușe pe patronul oltean de la locuința acestuia.
În 2016, Mititelu a fost trimis în judecată după ce procurorii DNA Craiova l-au acuzat de evaziune fiscală, deoarece l-a vândut pe fotbalistul Mihai Costea la FCSB în 2011, înainte de dezafilierea Craiovei, pentru 1,1 milioane de euro, deși lotul de jucători se afla la acel moment sub sechestrul Fiscului din cauza unor debite foarte mari către bugetul consolidat al statului și Mititelu nu ar fi avut voie să vândă pe nimeni.
Potrivit gsp.ro, imediat după condamnare, Mititelu a declarat, printre lacrimi, că se consideră nevinovat, iar decizia instanței are legătură cu procesele pe care le-a intentat după dezafilierea Universității Craiova, în 2012.
„Mi s-a furat o echipă, mi s-a furat echipa și tot eu fac pușcărie pentru judecătorii furați de alții. Nu are legătură cu actul de justiție. E o condamnare a mafiei din justiție!”, a spus el, conform sursei citate.