x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Primarul din Baia Mare a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupție

Primarul din Baia Mare a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupție

24 Feb 2022   •   16:05
Primarul din Baia Mare a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupție

Tribunalul Cluj l-a condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Hotărârea nu este definitivă. 

"Condamnă inculpatul C.C. - la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.  Interzice inculpatului exercitarea, pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, începând cu data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa funcţia de primar. Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară", arată instanța. 

Totodată, s-a stabilit scăderea din durata pedepsei a perioadei de arestare preventivă și arest la domiciliu, între 26.04.2016 până la data de 22.12.2016.

Se menține sechestrul aisgurător aupra autoturismului Porsche Cayenne, terenului intravilan în suprafaţă, de 74 mp, din Baia Mare şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 40.000 lei. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de  65.000 lei şi 5.000 de euro, iar dacă aceste  nu se găsesc , confiscarea să se realizeze prin echivalent.

Decizia poate fi atacată cu apel. 

Cătălin Cherecheș a fost trimis în judecată de DNA Cluj în septembrie 2018 pentru luare de mită în formă continuată. 

În 2013, Cătălin Cherecheș, în calitate de primar, a pretins, a acceptat şi a primit diverse sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

În perioada ianuarie 2011 - iunie 2013, în calitate de deputat, până la data de 30 mai 2011, şi, ulterior, primar de Baia Mare, acesta a efectuat în cadrul unei firme, ca administrator, mai multe operaţiuni financiare, acte de comerţ, incompatibile cu funcţiile pe care le deţinea.
În declaraţiile de avere din perioada 2013 - 2018, date pe propria răspundere, el a făcut mențiuni neadevărate.

În 2012, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, Cătălin Cherecheş a oferit unei persoane, preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, 17.000 euro şi 5.000 lei pentru a-l vota primar. 

 

×
Subiecte în articol: catalin chereches