Prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat luni că arma sustrasă de la femeia jandarm în timpul protestelor de vineri nu a fost găsită.
"Din câte ştiu, la acest moment, arma jandarmeriţei nu a fost găsită. Acest aspect face obiectul cercetărilor de către colegii noştri de la Parchetul Capitalei", a precizat procurorul.
Ionel Corbu a spus că, până în prezent, au fost depuse în jur de 30 de plângeri de către persoane care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor în Piaţa Victoriei.
De asemenea, procurorul a anunţat că va fi extinsă urmărirea penală in rem şi cu privire la faptul că cei doi jandarmi agresaţi de protestatari au fost lăsaţi izolaţi de colegii lor.
"Urmează ca, la acest moment, să primesc plângerile persoanelor vătămate direcţionate de către secţiile de poliţie, în speţă de la Secţia 1 Poliţie. Sunt în jur de 30 de plângeri la acest moment. Colegii mei procedează la audierea persoanelor vătămate. În continuare, o să solicităm înscrisurile necesare conturării unei probaţiuni corespunzătoare şi de la instituţiile de resort. Iniţial, s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi abuz în serviciu. Urmează a fi extinsă şi pentru neglijenţă în serviciu, dat fiind contextul în care cei doi militari jandarmi au fost lăsaţi izolaţi de colegii lor (...). La acest moment, pot să vă spun că s-au solicitat documente care vizează modul de organizare a misiunii de asigurare şi restabilire a ordinii publice", a arătat procurorul.
Întrebat dacă ia în calcul audierea jandarmilor care i-au lovit pe protestatari, Ionel Corbu a spus: "Absolut pe toţi cei despre care există indicii şi presupuneri rezonabile că au acţionat în afara îndatoririlor de serviciu".
Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seară din Piaţa Victoriei.
Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat sâmbătă procurorului general, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele din faţa sediului Guvernului, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.