x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul Adina Florea: Niciodată, în toată activitatea mea profesională, nu am fost aservită politic

Procurorul Adina Florea: Niciodată, în toată activitatea mea profesională, nu am fost aservită politic

18 Iun 2019   •   11:54
Procurorul Adina Florea: Niciodată, în toată activitatea mea profesională, nu am fost aservită politic

Procurorul-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, Adina Florea, a afirmat, marţi, că niciodată în activitatea sa profesională nu a fost aservită politic, adăugând că este un procuror independent, indiferent ce se vehiculează în spaţiul public.

Aceasta susţine marţi interviul la CSM pentru şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

"Aş vrea să fac două scurte referiri vizavi de activitatea mea profesională, aceste referiri derivând din informaţiile pe care le consider manipulatoare şi care au apărut în ultima perioadă în spaţiul public. Am în vedere faptul că niciodată, în toată activitatea profesională, nu am fost aservită politic. Activitatea mea s-a desfăşurat în interesul legii şi cu respectarea legii, astfel cum de altfel mi-am jurat şi am jurat când am intrat în această profesie", a declarat Adina Florea, în faţa Comisiei de concurs din CSM.

Ea a adăugat că a fost şi este un procuror independent.

"De asemenea, vreau să subliniez faptul că niciodată în activitatea mea profesională nu am desfăşurat altfel de activităţi decât cele corespunzătoare atributelor care guvernează activitatea procurorilor, respectiv principiile legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Am fost un procuror independent şi sunt un procuror independent indiferent de ceea ce se vehiculează în spaţiul public. Niciodată nimeni nu a încercat, nici măcar nu a încercat, să îmi inducă vreo idee cu privire la ceea ce aş fi putut să desfăşor în activitatea practică pe care am derulat-o din punct de vedere profesional", a spus Florea.

Procurorii Adina Florea, Sorin Eugen Iasinovschi şi Bogdan Ciprian Pîrlog susţin, marţi, la Consiliul Superior al Magistraturii, interviurile pentru funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Concursul are loc după ce Gheorghe Stan a fost numit judecător CCR. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adina Florea