Procurorii din CSM urmează să decidă marți, 21 ianuarie, în uma solicitării EPPO, condus de Laura Codruța Kovesi, dacă-l va detașa pe procurorul Marius Bulancea în Parchetul European.
Procurorul Marius Bulancea, șeful Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție (Secţia a II-a din DNA), a fost solicitat de către EPPO să fie detașat în Parchetul European, conform stiripesurse.ro. El a fost consilier al fostei șefe DNA Laura Codruța Kovesi.
Anul trecut, Marius Bulancea, după ce Laura Codruța Kovesi a fost nominalizată pentru șefia EPPO în Comisia LIBE a PE, Marius Bulancea și-a depus candidatura pentru funcția de procuror european, însă a fost respins. Mai mult, după revocarea de la DNA, Laura Codruța Kovesi l-a dorit interimar pe Marius Bulancea.
Procurorul Marius Bulancea este cel care a instrumentat dosarul procurorului general Tiberiu Nițu, dosar care a fost clasat pe motiv că faptele care au stat la baza acestuia nu există.