x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un profesor universitar a fost reținut pentru trafic de influență și luare de mită

Un profesor universitar a fost reținut pentru trafic de influență și luare de mită

05 Iul 2024   •   20:30
Un profesor universitar a fost reținut pentru trafic de influență și luare de mită

Un profesor universitar a fost reținut pentru trafic de influență și luare de mită, potrivit DGA. Totodată, opt agenți de poliție și un subofițer jandarm au calitatea de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită sau cumpărare de influență.

„Ca urmare a activităților de procedură penală desfășurate ieri, 4 iulie 2024, de către ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, împreună cu alte 9 servicii județene și structura centrală a DGA, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui profesor universitar la o instituție de învățământ superior privat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată, respectiv trafic de influență în formă continuată și complicitate la luare de mită în formă continuată. Totodată, cei 8 agenți de poliție și subofițerul jandarm, aduși cu mandat de aducere la sediul
unității de parchet pentru audieri au calitatea de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită/cumpărare de influență”, anunță DGA.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită/trafic de influență și față de alți 6 suspecți, persoane fără calitate specială.

Joi au fost efectuate 20 de percheziții domiciliare/vehicule/corporale, la locații de pe raza municipiului București și a 10 județe (Alba, Buzău, Dâmbovița, Constanța, Covasna, Harghita, Prahova, Galați, Vrancea și Giurgiu) într-o cauză penală privind săvârșirea unor fapte de corupție în legătură cu susținerea unor examene universitare/examene de licență la o universitate privată din municipiul Brașov.

„În context, există bănuiala rezonabilă că, în perioada 2023 - 2024, mai mulți studenți ai unității de învățământ superior privat au dat unui profesor, direct sau indirect, diverse sume de bani și bunuri cu scopul promovării examenelor din cursul anului de studiu sau a examenului de licență. În cauză, s-a beneficiat de sprijin din partea Serviciilor Județene Anticorupție Alba, Buzău, Dâmbovița, Constanța, Covasna, Harghita, Prahova, Galați, Vrancea și Structura centrală, precum și a
Brigăzii Operațiuni Speciale Brașov, a Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov și Inspectoratului Județean de Poliție Brașov”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: profesor trafic influenta mită