Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună susţine că, în timpul mandatului său, nu a făcut nimic în vederea comasării DNA cu DIICOT, afirmând că declaraţiile în acest sens reprezintă "manipulări".
"Fără cuvinte multe, am organizat DIICOT în oglindă cu DNA plecând exact de la principiul simetriei şi de la succesul DNA. Nu am făcut nimic în vederea comasării celor două parchete speciale. Ce am făcut e în actul de consolidare a DIICOT şi în susţinerea fără rezerve a DNA. (...) Restul e manipulare", a scris Prună, joi, pe Facebook.
Ea invocă în acest sens o postare a sa de pe Facebook, din 30 noiembrie anul trecut, precum şi declaraţia sa privind pretinsa comasare a DNA şi la DIICOT din aceeaşi dată.
Raluca Prună susţine că este vorba tot de manipulare şi în cazul declaraţiilor succesorului său la Ministerul Justiţiei referitoare la modificarea prin Ordonanţă a legislaţiei penale.
"Şi aici e ca la radio Erevan: da, am modificat în iunie 2016 texte care fuseseră declarate neconstituţionale încă din 2013 şi pentru care Parlamentul nu mişcase un deget în ciuda proiectelor legislative depuse la timp de Ministerul Justiţiei. Şi când am propus aceste modificări, sistemul judiciar le-a salutat. Şi am făcut modificările la lumina zilei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Acum sistemul judiciar, prin vocile sale la vârf, sancţionează modificări adoptate de Guvernul actual noaptea, pe 31 Ianuarie 2017. Publicate tot noaptea, la 1,15, în Monitorul Oficial. E o diferenţă uriaşă de natură, mijloc şi conţinut", subliniază fostul ministru al Justiţiei.
De asemenea, Prună îi răspunde preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, că nu organizează proteste.
"Îl asigur că nu eu organizez protestele şi îl asigur că nu e nevoie să le organizeze nimeni. Există o lume care nu are nevoie să i se spună ce să facă, o lume care nu e controlată decât de 'legea morala din sine', o lume care nu renunţă la principii pentru 50-100 de lei la salariul minim sau la pensie sau pentru o creştere de salariu. O lume care chiar dacă e tăcută adesea sau nu votează, există. Şi reacţionează când anumite limite sunt încălcate", arată ea.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a infirmat joi că social-democraţii ar fi propus comasarea DNA cu DIICOT, susţinând că fostul ministru Raluca Prună a anunţat acest lucru.
"Altă manipulare şi dezinformare. Am auzit la un post de televiziune aseară pe un domn cu batistuţa la rever, foarte elegant, de altfel, şi foarte bun jurnalist, care, probabil, a primit şi dumnealui de altcineva câteva informaţii, că este certă dorinţa noastră de a comasa DNA cu DIICOT. Vreau să vă aduc aminte: sunt declaraţii publice, doamna Raluca Prună, care este cea care a inflamat discuţia despre CEDO şi despre situaţiile din închisorile din România, este cea care în 30 noiembrie anul trecut a anunţat că unul din proiectele dumneaei pe care le are în vedere este comasarea între DNA şi DIICOT. Culmea ipocriziei este că această doamnă a participat şi participă în continuare la organizarea şi mobilizarea acestor mitinguri. Nu ştiu dacă este implicată şi în treaba cu huliganii, nu cred. Niciodată PSD nu a venit cu această propunere, nici nu avem în plan nici acum, nici mai târziu. În primul rând, mi s-ar părea o prostie ca două instituţii care funcţionează de sine stătător acum să fie comasate", a spus Dragnea într-o conferinţă de presă după şedinţa CExN al PSD. AGERPRES