x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Razii și amenzi în biserici, blasfemii penale

Razii și amenzi în biserici, blasfemii penale

de Dan Constantin    |    10 Dec 2020   •   09:44
Razii și amenzi în biserici, blasfemii penale
Sursa foto: Lucian Alecu

Blocarea pelerinajelor de Sf. Parascheva, Sf .Dumitru și Sf. Andrei, a procesiunilor religioase, razii în biserici, amendarea unor credincioși și preoți sub pretextul nerespectării măsurilor de protecție sanitară reprezintă grave atentate la libertatea religioasă. Aceste derapaje și acțiuni de forță comise de poliție, jandarmerie și inspectori DSP sunt fără echivoc blasfemii încadrate în Codul Penal, care nepedepsite,  pun România pe harta țărilor în care statul de drept este o sintagmă golită de conținut. Apropierea marii Sărbători a Crăciunului accentuează conflictul dintre credincioși și o putere abuzivă.

Razii la mai multe biserici din județul Suceava, restricții drastice la pelerinajele de la Iași, București, Constanța și Matei Corvin, baraje pe drumurile de acces spre lăcașele de cult, amenințarea cu amenzi și aplicarea de sancțiuni credincioșilor și clericilor fac parte din arsenalul de metode menite să intimideze și să sancționeze populația care îți exprimă convingerile religioase. Acest conflict grav și fără precedent dintre statul devenit opresiv și enoriașii ajunși să fie hăituiți chiar în interiorul bisericilor, este analizat și sub aspect juridic de specialiștii în drept. Un studiu extins pe această temă publică, în juridice.ro, avocatul Radu Zidaru. 

Biserica, autonomă față de stat

Cultele recunoscute sunt, potrivit Legii nr. 489/2006, persoane  juridice, dar este exclus ca pentru cultele religioase să se rețină aplicabilitatea regimului de drept public „deoarece ele nu iau parte la organizarea statului și nu sunt instituții publice”. În consecință, ele sunt persoane juridice de drept privat și de utilitate publică. Bisericii Ortodoxe Române și componentelor acesteia - eparhii și parohii - li se aplică dreptul privat. În plus, fiind și autonome față de stat, au  dreptul de a-și stabili unilateral normele doctrinare, clericale și judiciare și de a se autoguverna prin acestea independent. Biserica, instituție divino-umană și loc sacru, ca lăcaș de cult, impune o atitudine de evlavie, este un spațiu al decenței protejate de intimitatea prin comunitate de credință. Regulile clar statuate de BOR și asumate de credincioși impun o serie de canoane pentru a le proteja de profanare. Iată de ce studiul citat apreciază că și „conduita forțelor de ordine, de a pătrunde înarmate, fără aprobare în interiorul bisericilor din Suceava și Constanța în timpul desfășurării Sfintei Liturghii constituie un act de dispreț la adresa celor sfinte”. Acțiunile de forță sunt executate chiar de la autoritățile care au obligația de a proteja drepturile și libertățile cetățenești conform legislației (Legea 360/2002 și Legea 550/2004)

 

Forțele de ordine comit infracțiuni

Incidentele în spațiul sacru al bisericilor sunt de notorietate. La Suceava, în urma raziilor, au fost amendate 22 de persoane, inclusiv un preot ortodox și un pastor penticostal. Jandarmi înarmați au pătruns în curțile bisericilor fără acordul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La Biserica Sf. Ecaterina din Constanța, enoriașii au fost scoși din lăcașul de cult, legitimați și amendați, forțele de ordine arătând duritate și ignoranță sfidătoare în raport cu Arhiepiscopia Tomisului. Prezența credincioșilor la Sfânta Liturghie reprezintă o manifestare colectivă a libertății religioase, care, potrivit Legii cultelor, nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege. Condițiile concrete ale acestor agresiuni din partea forțelor de ordine conduc la posibila reținere în sarcina lor a infracțiunii de împiedicare a exercitării libertății religioase.

 

 „Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult religios, care este organizat și funcționează potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”

Legea cultelor

Academia Română apără Biserica

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, într-o serie de intervenții publice, a susținut cu putere respectarea libertății religioase, afirmând că statul nu trebuie să se amestece în treburile Bisericii, mai mult, să nu opreseze credincioșii. „Oare ne-am cucerit libertatea ca să lovim dur și jignitor în credință și în Biserică? Cui folosește această atitudine, dacă nu distrugătorilor de statui, nostalgicilor comuniști, neocomuniștilor, inamicilor valorilor europene și democrației?”, întreba academicianul Pop în emisiunea lui Marius Tucă.

 

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, apără libertatea de religie, afirmând că, la români, credința și biserica fac parte din esența vieții.

×