Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, cercetat de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani, a recunoscut comiterea faptelor, dosarul şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei fiind trimise la Tribunalul Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al DNA remis, vineri, AGERPRES, procurorii DNA Ploieşti au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei având ca obiect recunoaşterea comiterii faptelor de către inculpatul Relu Fenechiu, la data faptelor deputat, cercetat în stare de arest preventiv pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.
Procurorii spun că Fenechiu a primit bani de la o firmă de sofware pentru a-i facilita încheierea unor contracte.
Astfel, Relu Fenechiu a declarat în prezenţa avocatului său că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani şi 10 luni închisoare şi interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.
De asemenea, procurorii anticorupţie au stabilit prin acordul încheiat cu inculpatul măsura confiscării echivalentului în lei al sumei de 901.526,38 euro (la data punerii în executare a hotărârii judecătoreşti), anchetatorii dispunând şi măsura sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin fostului ministru.
În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut că, în perioada 2012-2014, Fenechiu, în calitatea sa de parlamentar, a pretins şi a primit de la o firmă de software un procentaj de 15% din valoarea unor contracte promovate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 13.990.059 lei fără TVA) şi de o societate farmaceutică cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii (în valoare de 8.130.721 lei, fără TVA), pentru sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea acestor proiecte.
"Concret, sprijinul acordat de inculpatul Fenechiu Relu s-a materializat în intervenţia sa la funcţionari din cadrul Ministerul Justiţiei sau la persoane din conducerea societăţii farmaceutice, asupra cărora avea influenţă la acel moment. Pentru acest "ajutor', inculpatul a primit de la reprezentanţii firmei de software, prin intermediul a două societăţi pe care le controla, suma totală de 3.966.716,11 lei (echivalentul a aproximativ 901.526,38 euro).
Pentru a disimula provenienţa ilicită a banilor, inculpatul Fenechiu Relu i-a determinat pe reprezentanţii firmei de software să încheie cu societăţile respective mai multe contracte de prestări servicii, care în realitate nu au fost executate", se arată în comunicatul citat.
În motivarea deciziei Tribunalului Prahova prin care s-a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Fenechiu se arată că acesta a primit de la Siveco România suma de 620.000 de euro, prin firme controlate de el, între care una aparţine fratelui său, dar şi numerar, pentru a sprijini compania fondată de Irina Socol în câştigarea a două contracte cu Ministerul Justiţiei (MJ) şi cu Antibiotice Iaşi.
În acelaşi dosar, fostul director în Ministerul Justiţiei (MJ) Ion Krech a fost arestat preventiv pentru luare de mită.
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpatul Relu Fenechiu şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.
Fostul ministru al Transporturilor se află în executarea unei pedepse privative de libertate în dosarul "Transformatorul".
De ce a recunoscut o mita de 1 milion de euro
Fenechiu a recunoscut savarsirea faptelor asa cum au fost descrise de procurori, iar acestia din urma i-au stabilit o pedeapsa de 3 ani si zece luni de inchisoare. La prima vedere, din punct de vedere juridic, rationamentul unei asemenea intelegeri pare a fi unul avantajos pentru ambele parti: Fenechiu poate iesi mai repede din spatele gratiilor, iar procurorii nu vor mai trage pentru o condamnare in instanta de judecata, potrivit stiripesurse.ro. In prezent, Fenechiu executa o pedeapsa de cinci ani in dosarul Transformatorul.
Avand in vedere ca ambele fapte sunt comise inainte de intrarea in vigoare a noilor coduri in materie penala, contopirea celor doua pedepse se va face pe vechiul cod Cod penal. O asemenea interpretare juridica este favorabila lui Relu Fenechiu pentru ca instanta are posibilitatea sa-i stabileasca pedeapsa definitiva la cinci ani de inchisoare, fara sa-i mai aplice un spor de pedeapsa. Pe noul Cod penal, acest spor este obligatoriu. De asemenea, daca ar fi mers in fata instantei de judecata, Fenechiu ar fi putut primi o noua pedeapsa mult mai mare decat cea stabilita impreuna cu procurorii de la DNA. In acest nou dosar este acuzat de trafic de influenta in forma continuata si spalare de bani