x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Robert Negoiţă: Am câştigat irevocabil Parcul Pantelimon

Robert Negoiţă: Am câştigat irevocabil Parcul Pantelimon

29 Noi 2019   •   14:00
Robert Negoiţă: Am câştigat irevocabil Parcul Pantelimon

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat vineri că primăria a câştigat "irevocabil" Parcul Pantelimon, după ce o mare parte din acesta a fost revendicat, pe modelul Parcului IOR.


"Am câştigat irevocabil Parcul Pantelimon. Nu cunosc foarte mulţi faptul că am fost în proces cu ticăloşii, care, pe acelaşi model de la Parcul IOR, în primul rând au modificat indicatorii urbanistici, l-au transformat din parc în zonă construibilă. Şi în paralel au atacat, că - vezi Doamne! - pe documente false, pe expertize contrafăcute au vrut să ne ia parcul, o mare parte din parc, cea mai atractivă, zona dinspre metrou. Vestea bună este că l-am câştigat irevocabil. Deci nu au nicio cale de atac, s-a încheiat discuţia", a anunţat primarul, la o conferinţă de presă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: robert negoita