x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şeful DGPI, la Parchetul General

Şeful DGPI, la Parchetul General

24 Aug 2018   •   15:06
Şeful DGPI, la Parchetul General

Şeful Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul MAI, Mihai Mărculescu, a efectuat vineri o vizită de lucru la Parchetul General. 

Reprezentanţi ai Parchetului General au declarat că Mihai Mărculescu a discutat cu procurorii militari despre cooperarea instituţională în legătură cu desfăşurarea anchetei în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. 

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie a jandarmilor în timpul protestului din 10 august. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Mihai Mărculescu