x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șeful DNA spune că până la sfârșitul anului va fi dată o soluție în dosarul Tel Drum

Șeful DNA spune că până la sfârșitul anului va fi dată o soluție în dosarul Tel Drum

08 Oct 2019   •   15:38
Șeful DNA spune că până la sfârșitul anului va fi dată o soluție în dosarul Tel Drum

Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a anunţat marţi că, până la sfârşitul acestui an, va fi dată o soluţie în dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal fostul lider al PSD Liviu Dragnea.

Prezent marţi la Parchetul General unde a avut loc o şedinţă a şefilor din Parchete, Călin Nistor a fost întrebat de jurnalişti când va fi trimis dosarul Tel Drum în instanţă.

"Săptămâna trecută, s-a pronunţat Tribunalul Teleorman. A fost respinsă acea cerere de confirmare a redeschiderii urmăririi penale. Am discutat cu procurorul de caz şi şeful de secţie. Sper că într-un termen rezonabil să fie dată o soluţie în acel dosar. Până la sfârşitul anului, sigur se va da o soluţie. Sper să fie soluţionat cu o soluţie legală", a spus Nistor.

Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

DNA preciza că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tel drum dna calin nistor