x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șeful interimar al DNA demarează un control la Serviciul Teritorial Ploieşti

Șeful interimar al DNA demarează un control la Serviciul Teritorial Ploieşti

26 Iul 2018   •   18:05
Șeful interimar al DNA demarează un control la Serviciul Teritorial Ploieşti
Sursa foto: Antena 3

Anca Jurma (DNA) a dispus efectuarea unui control la Serviciul Teritorial Ploieşti.

 

”Luând în considerare comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din data de 25 iulie 2018, referitor la punerea în mișcare a acțiunii penale față de domnul Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul Serviciului teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, ale art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioară a Direcției Naționale Anticorupție, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1643/C/2015 și ale dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, coroborate cu dispozițiile art. 85 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată,

Procurorul șef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploiești, având ca obiect:

1. situația dosarelor și lucrărilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul teritorial Ploiești, stadiul urmăririi penale sau al soluționării acestor dosare/lucrări și procurorii desemnați cu soluționarea lor;

2. verificarea actelor și măsurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel în dosarele și lucrările care privesc,  indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma și Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploiești, după data de 21.05.2018”.

×
Subiecte în articol: Anca Jurma