x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Siveco respinge sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei

Siveco respinge sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei

27 Iul 2017   •   17:09
Siveco respinge sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Compania Siveco respinge sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei, considerând că măsura nu este susţinută de materialul probator de la dosar, se arată într-un comunicat.

'Apreciem că atât decizia, cât şi sancţiunea aplicată sunt nefondate şi că, totodată, nu sunt susţinute de materialul probator de la dosar. Considerăm că acuzaţiile la adresa Siveco se bazează pe o aplicare greşită a dispoziţiilor legale şi pe o interpretare eronată a corpului probator administrat de Consiliul Concurenţei. Acesta nu dovedeşte încălcarea de către compania noastră a vreunei prevederi legale în materie de concurenţă. Dorim să reiterăm faptul că nu a existat nicio înţelegere neconcurenţială între societatea noastră şi celelalte firme investigate', se menţionează în comunicat. 

Reprezentanţii societăţii precizează, totodată, că pe durata derulării investigaţiei a pus la dispoziţia reprezentanţilor Consiliului Concurenţei toate informaţiile solicitate, precum şi date şi documente din care rezultă netemeinicia acuzaţiilor reţinute în decizie. 

'Convingerea companiei Siveco este că a fost tratată discriminatoriu pe tot parcursul anchetei efectuate de Consiliul Concurenţei, în raport cu alte companii investigate în speţă. Aşteptăm motivarea deciziei Consiliului Concurenţei, urmând să exercităm căile legale de atac împotriva acesteia. Suntem încrezători în faptul că justiţia va face dreptate', se mai spune în comunicat. 

Siveco România oferă soluţii şi servicii apreciate de 1.700 de clienţi de pe patru continente, fiind principalul producător român de software industrial şi singura firmă de profil din ţara noastră care furnizează servicii informatice direct către organisme ale Comisiei Europene. 

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Intrarom şi Siveco România cu amenzi în valoare totală de peste 8 milioane lei (aproximativ 1,75 milioane euro) pentru trucarea unei proceduri de achiziţie publică organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în anul 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere şi dezvoltare a sistemului informatic. 

Valoarea estimată a acordului-cadru a fost de 12 milioane euro, fără TVA. Intrarom SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de circa 2,126 milioane lei şi Siveco România SA cu 5,884 milioane lei. 

Autoritatea de concurenţă precizează că investigaţia a fost declanşată pe baza unor informaţii furnizate de Curtea de Conturi a României. 

×