x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anunț SRI: Ofițeri ruși expulzați și șase membri ai unei grupări paramilitare arestați

Anunț SRI: Ofițeri ruși expulzați și șase membri ai unei grupări paramilitare arestați

de Redacția Jurnalul    |    06 Mar 2025   •   16:08
Anunț SRI: Ofițeri ruși expulzați și șase membri ai unei grupări paramilitare arestați

O rețea care plănuia subminarea suveranității României a fost destructurată de autorități, în urma unei ample operațiuni desfășurate de DIICOT și Poliția Română. Șase persoane, inclusiv un general maior în retragere, au fost reținute și sunt acuzate de trădare și constituirea unui grup infracțional organizat.

Gruparea paramilitară, autointitulată „Comandamentul Vlad Țepeș”, intenționa să răstoarne ordinea constituțională, să desființeze partidele politice și să negocieze ieșirea României din NATO și UE cu agenți ai Rusiei.

Legături directe cu spioni ruși

Potrivit unui comunicat al Serviciului Român de Informații (SRI), rețeaua a solicitat în mod activ sprijinul unor ofițeri ai Ambasadei Federației Ruse. În urma investigațiilor desfășurate în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) și Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), s-a stabilit că cei doi diplomați ruși expulzați miercuri de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) desfășurau activități de spionaj și sprijineau acțiuni anticonstituționale în România.

„În urma acțiunilor specifice ale Serviciului Roman de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au instrumentat acțiuni care au condus la reținerea, în data de 05.03.2025, a unei grupări de cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trădare.

Începând cu anul 2023, cetățenii români au organizat și derulat activități, inclusiv de constituire a unei grupări paramilitare, în vederea afectării ordinii constituționale a României, precum și derulării de acțiuni subversive cu caracter instigator în scopul influențării vieții socio-politice din țara noastră. În vederea îndeplinirii obiectivelor destabilizatoare, reprezentanți ai grupării au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse.

În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării.

SRI împreună cu DGIA și DGPI vor continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și vor informa prompt organele de aplicare a legii, în scopul apărării securității naționale”, potrivit unui comunicat SRI

Planuri pentru schimbarea regimului politic

Ancheta a scos la iveală că membrii grupării „Comandamentul Vlad Țepeș” planificau să înlăture guvernul actual, să modifice simbolurile naționale, inclusiv numele țării, drapelul și imnul, și să destabilizeze ordinea constituțională. Autoritățile susțin că aceștia au menținut contacte directe cu agenți ai unei puteri străine, atât pe teritoriul României, cât și în Rusia.

SRI, DGIA și DGPI au anunțat că vor continua monitorizarea atentă a acestor riscuri la adresa securității naționale și vor colabora cu organele de aplicare a legii pentru a preveni alte încercări de destabilizare a țării.

×