x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Suceava: Profesor și educatoare, arestați pentru 30 de zile pentru agresiuni sexuale

Suceava: Profesor și educatoare, arestați pentru 30 de zile pentru agresiuni sexuale

15 Ian 2022   •   17:12
Suceava: Profesor și educatoare, arestați pentru 30 de zile pentru agresiuni sexuale
Sursa foto: ThinkstockPhotos

Un profesor de 59 de ani și o educatoare de 52 de ani au fost arestați pentru 30 de zile pentru agresiuni sexuale asupra unor elevi și preșcolari, în Suceava.

Potrivit IPJ Suceava, este vorba de două cazuri distincte. În primul dintre acestea, un profesor de 59 de ani este acuzat că ar fi făcut avansuri cu tentă sexuală unei eleve de 14 ani. Acesta ar fi avut un comportament indecent și provocator.

În acest caz, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanței, care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În cel de-al doilea caz, o educatoare de la o grădiniță din județ este acuzată că a agresat sexual mai mulți preșcolari.

Conform polițiștilor, în 6 decembrie 2021, o femeie a sesizat faptul că mașina parcată în fața blocului i-a fost incendiată.

În 17 decembrie 2021, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și reținută, pentru 24 de ore, iar, ulterior, arestată.

„Însă, din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul, care ar fi incendiat mașina, este tatăl a două fetițe minore și ar fi recurs la acest gest de răzbunare, ca urmare a unor acte de viol și agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale. Din verificările ulterioare, s-a conturat că aceste acte de agresiune sexuală (inclusiv fizică) asupra minorelor ar fi existat, fiind identificată chiar și o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate”, mai spun polițiștii.

În urma probatoriului administrat și a două percheziții efectuate în 14 ianuarie, în localităţile Suceava și Bosanci, s-a dispus reținerea femeii pentru 24 de ore. Ulterior, ea a fost arestată pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: agresiuni sexuale