x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Suspectul dublului omor a ajuns la Iași sub escorta Poliției Române

Suspectul dublului omor a ajuns la Iași sub escorta Poliției Române

23 Dec 2021   •   09:53
Suspectul dublului omor a ajuns la Iași sub escorta Poliției Române

Suspectul dublului omor a ajuns, miercuri noaptea, în arestul poliției din Iași. Tânărul Ahmed Sami El Bourkardi a fost adus din Italia sub escorta Poliţiei Române. Acesta va fi prezentat, astăzi, magistraţilor Curţii de Apel Iaşi, cu propunere de arestare preventivă. Prin avocata sa, el contestă arestarea. Deocamdată pledează nevinovat.

El ar fi înjunghiat mortal pe colegul său de la Facultatea de Medicină din Iași și pe prietena acestuia. 

Tribunalului Iaşi a admis, pe 13 decembrie, eliberarea unui mandat de arestare în lipsă pe numele său. Bărbatul este de origine marocană, are 20 de ani și cetățenie canadiană.  Pe numele său a fost emis un mandat naţional și apoi unul internaţional. El a fost prins şi reţinut de autorităţile italiene la Roma.

În noaptea de 10/11 decembrie, într-un imobil de pe str. Moara de Vânt din Iaşi, au fost găsite două cadavre. Una dintre persoanele decedate, este un tânăr de 25 ani, cetăţean marocan, student în anul doi la Facultatea de Medicină din Iaşi. Cea de-a doua persoană era prietena acestuia, o tânără de 23 ani, româncă, elevă în anul doi la o şcoală postliceală. Cei doi locuiau într-o vilă închiriată într-un cartier de lux din Iaşi. Poliția a fost alertată de familia băiatului cu privire la dispariţia acestuia. Pe 10 decembrie el ar fi trebuit să ajungă la Bruxelles.

Tânărul a fost înjunghiat cu 17 lovituri de cuțit iar fata cu 33 de lovituri de cuțit. În imobil s-au identificat urme de ardere, dar niciun cadavru nu prezintă urme de arsuri. Loviturile care au cauzat moartea celor doi au fost aplicate în zona organelor vitale, unele dintre ele ajungând la coloana cervicală, în zona gâtului. La testele preliminare nu a fost identificat consum de droguri sau băuturi alcoolice.

Mai multe persoane au fost audiate. Ahmed Sami El Bourkardi, coleg de facultate cu una dintre victime, nu a fost găsit și a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, cu mandat de arestare în lipsă.

Ahmed Sami El Bourkardi își cumpărase bilet de avion spre Italia cu o lună înainte. El a părăsit ţara de pe Aeroportul din Iaşi împreună cu prietena sa, pentru un city break.
Totodată, pe 9 decembrie, la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, acesta s-a  prezentat pentru a primi îngrijiri medicale pentru o plagă tăiată la mână. A fost tratat în urgenţă şi la clinica de Chirurgie Plastică, iar medicii i-au recomandat să revină la spital după cinci zile.

 

×
Subiecte în articol: iasi suspect omor ahmed sami el bourkardi