x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tăriceanu, despre amânarea referitoare la solicitarea DNA: Comisia juridică e independentă

Tăriceanu, despre amânarea referitoare la solicitarea DNA: Comisia juridică e independentă

15 Apr 2019   •   15:38
Tăriceanu, despre amânarea referitoare la solicitarea DNA: Comisia juridică e independentă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că nu a participat la nicio discuţie privind parcursul din Senat al solicitării DNA privind încuviinţarea începerii urmării penale în cazul său "pentru a nu se putea invoca vreo intervenţie" a sa.

"Comisia juridică e independentă, nu lucrează sub autoritatea preşedintelui. Am vazut solicitările care au parvenit la nivelul Biroului permanent şi la nivelul Comisiei pentru a cere timp suplimentar, unii senatori, pentru studierea celor 17 mii de pagini. Am preferat să fiu absent la orice discuţie în legatură cu acest subiect tocmai pentru a nu se putea spune că intervin, fiind parte din acest subiect, şi că încerc să influenţez în vreun fel deciziile colegilor mei senatori. (...)Nu am participat la discuţii pentru a nu se putea invoca vreo intervenţie de-a mea", a spus Tăriceanu luni la Senat.

Comisia juridică a Senatului a suspendat din lipsă de cvorum, în ultimele săptămâni, consecutiv, două şedinţe în care era de aşteptat să fie dezbătută pentru raport solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmării penale în cazul preşedintelui Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu.

Începând din luna decembrie a anului trecut, Biroul permanent al Senatului a decis în mai multe rânduri prelungirea termenului pentru întocmirea raportului în cazul acestei cereri a DNA, pentru a le permite senatorilor studierea dosarului cauzei.

Biroul permanent al Senatului stabilise pentru 2 aprilie termenul final acordat Comisiei juridice pentru acest raport, însă săptămâna trecută şedinţa comisiei a fost întreruptă din lipsă de cvorum. Tăriceanu declara, pe 4 aprilie, că le-a solicitat senatorilor din Comisia juridică să urgenteze elaborarea avizului în privinţa cererii DNA de începere a urmăririi penale în cazul său, menţionând că este dispus în orice moment să prezinte în plen punctul său de vedere.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.

Comisia juridică trebuie să întocmească raportul care va fi transmis plenului Senatului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea DNA. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu