x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Peste jumătate de milion de ţigări, confiscate de poliţiştii de frontieră din Suceava

Peste jumătate de milion de ţigări, confiscate de poliţiştii de frontieră din Suceava

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2023   •   17:45
Peste jumătate de milion de ţigări, confiscate de poliţiştii de frontieră din Suceava

Poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat, în urma unor percheziţii în judeţele Suceava, Vrancea, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, peste 500.000 de ţigări de contrabandă provenite din Ucraina.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, au pus în aplicare trei din cele 26 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Suceava, Vrancea, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă (procurarea, colectarea, deţinerea, depozitarea, transportul şi comercializarea pe teritoriul României de ţigarete de provenienţă extracomunitară), informează Poliţia de Frontieră.

Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada martie - octombrie 2023 s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, format din cetăţeni români, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete din Ucraina.

Acestea au fost introduse ilegal în România şi depozitate temporar de membrii grupului infracţional care ulterior le-au transportat şi comercializat către clienţi din municipiul Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Vrancea.

Potrivit anchetatorilor, pentru a evita controalele autorităţilor, făptuitorii au folosit la transportul şi disimularea ţigaretelor autoutilitarele unei societăţi comerciale, care are ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri.

"În cursul urmăririi penale, au fost realizate acţiuni de prindere în flagrant în cursul cărora au fost descoperite şi ridicate în vederea confiscării peste 510.000 de ţigarete. Audierile urmează să se desfăşoare la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava", arată sursa citată.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

×
Subiecte în articol: tigari confiscate