x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul justitiei: "Toate anchetele trebuie să fie obiective"

Ministrul justitiei: "Toate anchetele trebuie să fie obiective"

20 Aug 2018   •   10:04
Ministrul justitiei: "Toate anchetele trebuie să fie obiective"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni că nu avea nevoie de asigurările date de procurorul general Augustin Lazăr cu privire la desfăşurarea anchetei privind intervenţia jandarmilor la protest, arătând că toate anchetele trebuie să fie obiective. 

 

Tudorel Toader a fost întrebat dacă este normală prezenţa unui procuror militar la un protest. "Întrebaţi-i pe dânşii. (...) Procurorul general ne asigură că această anchetă va fi una, cred că a spus, obiectivă. Nu aveam nevoie de aceste asigurări, pentru că toate anchetele trebuie să fie obiective", a spus Toader. 

Întrebat dacă se mai impune evaluarea procurorului general, Toader a răspuns: "Când va fi momentul, v-am spus că vă voi anunţa". 

Pe 15 august, Augustin Lazăr a dat asigurări opiniei publice că vor fi luate toate măsurile legale pentru realizarea unor anchete imparţiale în cazul evenimentelor din 10 august din Piaţa Victoriei. 

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din Piaţa Victoriei. AGERPRES

×