Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, după întâlnirea cu procurorul general şi cu şefii DNA şi DIICOT, că cea mai importantă concluzie a fost aceea de a se pune capăt suspiciunilor cu privire la situaţia delegărilor procurorilor şi să se declanşeze procedurile de ocupare a posturilor, în condiţiile legii.
"Concluzia pe care eu o consider cea mai importantă a întrevederii de astăzi este aceea că vrem să punem capăt suspiciunilor şi întrebărilor cu privire la delegări - de ce, până când, în ce condiţii -, să facem o clarificare ce avem vacant şi să declanşăm procedurile de ocupare, repet, în condiţiile legii", a afirmat Toader. AGERPRES/(A - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)