x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ţuţuianu: Doamna Kovesi a fost prezentă la activităţi SRI în principal cu caracter public

Ţuţuianu: Doamna Kovesi a fost prezentă la activităţi SRI în principal cu caracter public

25 Ian 2017   •   22:21
Ţuţuianu: Doamna Kovesi a fost prezentă la activităţi SRI în principal cu caracter public
Sursa foto: Antena 3

Procurorul general al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost prezentă la activităţi SRI în principal cu caracter public sau care au ţinut de colaborarea instituţională, a declarat miercuri Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, Adrian Ţuţuianu.

El a precizat că a întrebat conducerea SRI, care a participat miercuri la o şedinţă a comisiei, care era relaţia dintre procurorul şef al DNA şi Florian Coldea.

"Sigur că am întrebat şi acest lucru. Comisia de control intern ne-a comunicat că doamna Kovesi a fost prezentă la activităţi ale Serviciului Român de Informaţii, activităţi în principal cu caracter public, sau care au ţinut de colaborarea instituţională dintre cele două instituţii menţionate. Vreau să fac o precizare. Membrii Comisiei de control intern sunt pe deplin responsabili de constatările pe care le-au făcut. Sunt documente, informaţii la care nu am avut acces şi la unele nici nu putem avea acces. Ca urmare, îşi asumă şi o răspundere când au făcut anumite afirmaţii şi, după cum ştiţi, şi discuţiile şi tot ceea ce s-a comentat astăzi în această sală se află înregistrat şi poate fi consultat de organe care au atribuţii să spunem pe cercetarea penală şi, mai târziu când vor fi desecretizate, de istorici", a afirmat Ţuţuianu.

Întrebat dacă consideră că este necesară modificarea pachetului de legi privind siguranţa Naţională, Ţuţuianu a arătat că realizarea unui astfel de pachet de legi implică şi CSAT, preşedintele, Guvernul şi SRI. "În ce mă priveşte şi pe mine şi pe colegii mei ne-am exprimat deschis posiblitatea de a modifica reglementările legale şi de a le aduce la zi", a adăugat el. AGERPRES

×