x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un nou termen în dosarul 'Rovinari - Turceni', la ÎCCJ

Un nou termen în dosarul 'Rovinari - Turceni', la ÎCCJ

01 Noi 2016   •   11:22
Un nou termen în dosarul 'Rovinari - Turceni', la ÎCCJ

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) iau în discuţie, marţi, un nou termen în dosarul 'Rovinari - Turceni', în care sunt judecaţi, printre alţii, Victor Ponta şi Dan Şova.


Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în dosarul 'Rovinari - Turceni' pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''.

În dosar mai sunt trimişi în judecată senatorul Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi ''Şova şi Asociaţii'', Laurenţiu Ciurel, la data faptelor director general al Complexului Energetic Rovinari, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Procurorii susţin că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obţinut de la SCA ''Şova şi Asociaţii'' suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta dosarul rovinari rovinari ICCJ