x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE: Fratele lui Radu Mazăre s-a predat Poliției, în București

UPDATE: Fratele lui Radu Mazăre s-a predat Poliției, în București

10 Mai 2022   •   19:23
UPDATE: Fratele lui Radu Mazăre s-a predat Poliției, în București
Sursa foto: Hepta

Fratele lui Radu Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul locuințelor sociale, s-a predat Poliției, în București.

Un bărbat de 50 de ani, din județul Constanța, s-a prezentat la sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale, anunță Poliția Capitalei.

„După îndeplinirea formalităților necesare, acesta a fost condus la penitenciar în vederea incarcerării”, transmite sursa citată.

Polițiștii constănțeni au încercat, marți, să pună în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, emis pe numele acestuia, însă Acesta nu l-au găsit acasă.

Alexandru Mazăre a fost dat în urmărire națională.

Fratele fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat marți la 3 ani de închisoare în dosarul locuințelor sociale, pentru luare de mită.

De asemenea, instanța a decis confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro în echivalent în lei, la cursul BNR de la data plății și a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile până la concurența sumei de 80.000 de euro.

În cazul fostului primar PSD al Constanței, Radu Mazăre, dar și a lui Avraham Morgenstern, judecătorii au decis încetarea procesului penal.

Dosarul în care a fost condamnat Alexandru Mazăre vizează Campusul de locuințe sociale Henri Coandă din Constanța.

UPDATE: Fratele lui Radu Mazăre, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul locuințelor sociale, a fost dat în urmărire națională, după ce polițiștii nu l-au găsit acasă.Polițiștii constănțeni au încercat, marți, să pună în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, emis pe numele unui bărbat, de 50 de ani, condamnat pentru fals în declarații, informează Poliția Constanța.

Acesta nu a fost găsit acasă, fiind făcute verificări la reședințele și locurile în care bărbatul s-ar putea afla.

Bărbatul a fost dat în urmărire națională.

Alexandru Mazare

Surse din anchetă au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, condamnat marți la 3 ani de închisoare în dosarul locuințelor sociale.

Alexandru Mazăre a fost condamnat pentru luare de mită.

„Condamnă pe inculpatul Mazăre Alexandru (......) la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor (...) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii (...) și condamnarea inculpatului Mazăre Alexandru la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală. În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. d C.pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 5.000 lei amendă penală”, arăta decizia ÎCCJ.

De asemenea, instanța a decis confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro în echivalent în lei, la cursul BNR de la data plății și a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile până la concurența sumei de 80.000 de euro.

În cazul fostului primar PSD al Constanței, Radu Mazăre, dar și a lui Avraham Morgenstern, judecătorii au decis încetarea procesului penal.

Dosarul în care a fost condamnat Alexandru Mazăre vizează Campusul de locuințe sociale Henri Coandă din Constanța.

Stire initiala: Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat, marți, la 3 ani de închisoare în dosarul locuințelor sociale. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Acesta a fost condamnat pentru luare de mită.

„Condamnă pe inculpatul Mazăre Alexandru (......) la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor (...) pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii (...) și condamnarea inculpatului Mazăre Alexandru la pedeapsa de 5.000 lei amendă penală. În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. d C.pen. anterior, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 5.000 lei amendă penală”, se arată în decizia ÎCCJ.

De asemenea, instanța a decis confiscarea de la Alexandru Mazăre a sumei de 80.000 de euro în echivalent în lei, la cursul BNR de la data plății și a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile până la concurența sumei de 80.000 de euro.

În cazul fostului primar PSD al Constanței, Radu Mazăre, dar și a lui Avraham Morgenstern, judecătorii au decis încetarea procesului penal.

Dosarul în care a fost condamnat Alexandru Mazăre vizează Campusul de locuințe sociale Henri Coandă din Constanța.

×
Subiecte în articol: alexandru mazare radu mazare