x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE Parlamentul a votat noi judecători la Curtea Constituțională

UPDATE Parlamentul a votat noi judecători la Curtea Constituțională

03 Mai 2022   •   13:46
UPDATE Parlamentul a votat noi judecători la Curtea Constituțională
Sursa foto: Lucian Alecu

Noul judecător la Curtea Constituțională votat de Senat este Iulia Scântei. Aceasta a fost nominalizată de PNL și o va înlocui pe Mona Pivniceru. Camera Deputaților l-a numit pe Bogdan Liciu în locul lui Valer Dorneanu. Cea de-a treia numire va fi făcută de președintele Klaus Iohannis.

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, îl va înlocui pe Valer Dorneanu în funcția de judecător CCR, a decis  Camera Deputaților.

Bogdan Licu a obținut 208 voturi „pentru” și 93 „împotrivă”.

„Avem de ales între original și copie, între original și plagiat. Nu sunt îndeplinite condițiile legale cu privire la candidatura din partea PSD”, a spus Stelian Ion.

„Noi venim cu un om experimentat, un om respectat atât în sistemul universitar și juridic românesc, cât și la nivel internațional. Noi vedem Curtea Constituțională ca o curte care trebuie să respecte buna orânduire, care trebuie să vegheze pentru ca dreptatea să se facă în România”, a afirmat liderul AUR, George Simion.

Pentru funcția de judecător CCR din partea Camerei Deputaților au candidat Bogdan Licu (PSD), Cristi Danileţ (USR) şi Ioan Sabău-Pop (AUR).

ȘTIRE INIȚIALĂ Iulia Scântei a primit 76 de voturi „pentru” și 34 „împotrivă”.

„Vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, un vot onorant și un vot care mă obligă. Mă obligă să continui ceea ce am făcut vreme de șase ani, să apăr drepturi și libertăți aici, în Senatul României, cu votul ieșenilor acordat în două rânduri, în 2016 și în 2020. De data aceasta prin votul dumneavoastră, prin încrederea dumneavoastră și cu sprijinul Partidului Național Liberal, care m-a propus pentru această onorantă funcție de judecător constituțional, îmi voi folosi și voi exercita atribuțiile de judecător constituțional pentru a merge mai departe în ceea ce privește consolidarea democrației constituționale în România, pentru ca România să rămână membru cu drepturi depline parte a lumii libere și a comunității euro-atlantice”, a spus Iulia Scântei.

USR l-a propus pe fostul consilier prezidențial Péter Eckstein-Kovács, care a primit doar 22 de voturi „pentru”.

Camera Deputaților votează noul judecător CCR care îl va înlocui pe actualul președinte CCR. Candidați sunt Bogdan Licu, propus de PSD, Cristi Danileţ şi Ioan Sabău-Pop, propuși de USR și AUR.

Președintele Klaus Iohannis urmează să nominalizeze un candidat pentru locul lui Daniel Morar.

ȘTIRE INIȚIALĂ Senatul va vota în plen un nou judecător la Curtea Constituțională. Judecătorii nominalizați au fost audiați în Comisia Juridică. 

Au fost avizați favorabil Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice din Senat, propusă de PNL; Peter Eckstein-Kovacs, fost senator UDMR, propus de USR şi Radu Ghidău, fost deputat PNŢCD, propus de AUR.

Cei trei judecători propuși au fost votați în unanimitate. Numirea unui noi judecător trebuie realizată cu cel puțin o lună înainte de încetarea mandatului celui anterior. 

Judecătoarei Monei Pivniceru i se încheie mandatul la CCR în luna iunie 2022.

Curtea Constituțională este alcătuită din 9 judecători, cu un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit. 3 sunt numiți de Senat, 3 de Camera Deputaților și 3 de către președintele țării. Aceștia se reînnoiesc cu o treime din numărul lor din 3 în 3 ani. 

 

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala senat