x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE USR a atacat la CCR legea bugetului pe 2022. Curtea Constituțională anunță data dezbaterii sesizării

UPDATE USR a atacat la CCR legea bugetului pe 2022. Curtea Constituțională anunță data dezbaterii sesizării

24 Dec 2021   •   16:41
UPDATE USR a atacat la CCR legea bugetului pe 2022. Curtea Constituțională anunță data dezbaterii sesizării

CCR va dezbate sesizarea pe buget depusă de USR pe 29 decembrie.

USR a depus, vineri, la CCR sesizarea privind legea bugetului pentru 2022.

ȘTIRE INIȚIALĂ USR a depus la Curtea Constituțională sesizarea împotriva legii bugetului pe 2022. „Acest buget încalcă un principiu important din Constituție: egalitatea în fața legii”, spune Dan Barna.

„Acest buget încalcă un principiu important din Constituție: egalitatea în fața legii. Comunități întregi din România nu au primit niciun leu de la buget și sunt pedepsite de domnii Ciolacu și Cîțu pentru că nu au votat PSD sau PNL”, susține Dan Barna.

Conform USR, în sesizare a fost invocată încălcarea prevederilor constituționale privind:

1) Egalitatea în fața legii, prin nealocarea de resurse financiare proporționale cu necesitățile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor și algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

2) Dreptul la învățătură, prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local și judetean al elevilor la școală, contrar Legii educației naționale nr. 1/2011.

3) Principiul legalității, prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare și de care profită exclusiv partidul din care fac parte inițiatorii (PPU-SL).

4) Principiul bicameralismului, prin adoptarea în sedință reunită a unui amendament care eludează Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată și completată decât separat, mai întâi de către Senat (camera de reflecție) și apoi de către Camera Deputaților (camera decizională).

5) Principiul calității legii, prin caracterul neclar, imprecis și interpretabil a numeroase prevederi.

×
Subiecte în articol: buget usr Curtea Constitutionala