x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Vâlcea: Mircia Gutău, validat primar al municipiului reşedinţă

Vâlcea: Mircia Gutău, validat primar al municipiului reşedinţă

06 Iul 2016   •   12:18
Vâlcea: Mircia Gutău, validat primar al municipiului reşedinţă

Tribunalul Râmnicu Vâlcea l-a validat, miercuri, pe Mircia Gutău, câştigătorul alegerilor din 5 iunie, drept primar al municipiului reşedinţă de judeţ.

Decizia Tribunalului vine după ce, în primă instanţă, Judecătoria din Râmnicu Vâlcea invalidase candidatura acestuia pe motiv că "nu existase o hotărâre judecătorească privind reabilitarea acestuia după ispăşirea pedepsei cu închisoarea".

Mircia Gutău a fost ales primar al municipiului Râmnicu Vâlcea la alegerile din 5 iunie 2016, din partea Partidului Ecologist Român, cu voturile a 45% din cetăţenii prezenţi la vot. Săptămâna trecută Judecătoria Râmnicu Vâlcea a decis invalidarea alegerii acestuia, "pentru neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate constând în inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a aplicat interdicţia exercitării dreptului de a fi ales".

Gutău a fost primar al Râmnicului din partea PDL între anii 2004 - 2010, acesta fiind condamnat definitiv la închisoare în două dosare de corupţie.

În motivarea hotărârii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, publicată luni, se afirmă că "Nu există nicio dovadă că infractorul astfel condamnat ar fi fost reabilitat din aceste condamnări. De altfel, având în vedere ultima condamnare, nici nu ar fi putut fi reabilitat având în vedere faptul că ultima condamnare a fost dispusă în anul 2014, iar termenul de reabilitare judecătorească, iar nu de drept, stabilit de lege în cazul de faţă este de 4 ani şi se calculează de la data ultimei condamnări, potrivit art. 166 alin. 1 lit. a din Codul penal". AGERPRES

×
Subiecte în articol: mircia gutau