Zeci de percheziții au loc, joi, 26 noiembrie, în județul Suceava, într-un dosar vizând destructurarea unei grupări implicate în contrabanda cu țigări. Gruparea ar fi introdus ilegal în țarp aproximativ 11.000.000 de țigarete, fiind sprijiniți de polițiști de frontieră, informează DIICOT.
Introducerea țigaretelor s-a realizat prin trecerea acestora peste "frontiera verde" cu Ucraina, prin locuri stabilite anterior, din județul Suceava, beneficiind în acest sens și de sprijinul unor polițiști de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina, cooptați de către membrii grupării, spun procurorii DIICOT.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 şi până în prezent, o grupare infracţională specializată în contrabandă calificată ar fi introdus în mod ilegal, pe teritoriul României, aproximativ 11.000.000 de ţigarete provenite din contrabandă, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe piaţa internă. Prejudiciul este estimat la peste 1.600.000 de euro", se arată într-un comunicat al IGPR.
Acţiunea este desfăşurată de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, iar suportul de specialitate este asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La sediul DIICOT – Structura Centrală ar urma să fie duse la audieri 18 persoane.
Creşte tensiunea între Uniunea Europeană şi firmele producătoare de vaccin. Preşedintele Consiliului European, belgianul Charles Michel, spune că nu va înceta să pună presiune pentru respectarea...
Vremea va fi închisă și va ploua pe spații relativ extinse, cu exceptia Moldovei, unde precipitatiile se vor semnala doar izolat. La munte la altitudini mai mari de 1600 de metri va ninge viscolit și se...
Loto. Duminica, 24 ianuarie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de joi, 21 ianuarie, Loteria Romana a acordat 24.682 de...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid (CNCAV) a anunțat că luni va sosi în România a șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech. Este vorba de 92.430 de...
Traficul este restricționat duminică după-amiază pe DN1, Ploiești-Brașov, în zona stațiunii Bușteni, din cauza unui accident de circulație.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al...
UPDATE. Polițiștii au stabilit identitatea cadavrului descoperit carbonizat într-o mașină aflată pe un câmp de la marginea Timișoarei. De asemenea, polițiștii au și o ipoteză legată de moartea...
Un copil de 14 ani a căzut duminică într-un lac din localitatea Cipău, județul Mureș, și a ajuns sub gheață. Pompierii voluntari și localnicii au reușit să îl scoată pe băiat, care a fost transportat cu...
Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc duminică după-amiaza pe șoseaua Gheorghe I. Sisești din București.
Potrivit ISU București, în total, au fost înregistrate cinci victime, trei...
Noi proteste au loc, duminică, în Olanda, faţă de restricţiile antiepidemice impuse de Guvern, iar zeci de persoane au fost reţinute în cursul nopţii după încălcarea interdicţiei de circulaţie.
Numeroşi...
Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare împotriva Covid (CNCAV) a anunțat că până duminică s-au programat pe platforma electronică pentru vaccinare 842.300 de persoane, în cadrul etapei a d...
Hotelul Triumf din inima Bucureștiului este lăsat de izbeliște, în degradare, după incendiul din luna septembrie, spune primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care este de părere că pentru această distrugere...
În ultimii 30 de ani, Moldova a fost ocolită de investiții, a declarat, duminică, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, la evenimentele care marchează, la Focșani, Unirea Principatelor...
Ancheta în cazul angajaților școlii din Capitală unde au fost depistate persoane infectate cu SARS-CoV-2, tulpina nouă din Marea Britanie, a fost extinsă.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au transmis,...
Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, îl va trimite la Washington pe directorul serviciului israelian de informaţii Mossad, Yossi Cohen, pentru a prezenta Administraţiei Joseph Biden solicitările...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizare cod portocaliu de viscol în zonele înalte din Carpații Meridionali. În Banat, Carpații Occidentali și Meridionali este cod galben de...