„Fiind vorba despre o suprafață mare, cu multe focare, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere și o cisternă”, a transmis luni ISU Giurgiu.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat, susțin pompierii.
Aceștia atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar, în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
(sursa: Mediafax)