x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit pe DN 6, între Slatina Timiș și Ilova. 3 oameni au murit iar 2 sunt grav răniți

Accident cumplit pe DN 6, între Slatina Timiș și Ilova. 3 oameni au murit iar 2 sunt grav răniți

09 Noi 2017   •   16:40
Accident cumplit pe DN 6, între Slatina Timiș și Ilova. 3 oameni au murit iar 2 sunt grav răniți

Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte două au fost rănite, între care una grav, în urma unui accident cumplit de circulație petrecut, astăzi, pe un drum național din vestul țării. 

Accidentul rutier a avut loc pe DN 6, între localitățile Slatina Timiș și Ilova, din județul Caraș-Severin, între o autoutilitară și un autoturism., scrie pressalert.ro

“Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 65 de ani, din Armeniș, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Caransebeș spre Orșova. La km 436 m, acesta nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unei depășiri multiple și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 45 de ani, din Mehedinți”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin. 

În urma impactului, șoferul mașinii, precum și doi pasageri au murit pe loc. De asemenea, un alt pasager din autoturism a fost rănit grav, fiind transportat pentru îngrijiri medicale la spitalul din Caransebeș. Șoferul autoutilitarei a suferit răni ușoare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

“Forțele Detașamentului de Pompieri Caransebeș și ale Serviciului de Ambulanță Județean s-au deplasat de urgență la fața locului cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială operativă și trei ambulanțe”, transmite ISU Caraș-Severin. 

Polițiștii din județul Caraș-Severin au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de aproximativ 30 de minute, iar la ora transmiterii acestei știri se circulă dirijat pe un sens.

×