Un bărbat de 30 de ani a căzut de la o înălțime de circa 6 metri, în timp ce lucra pe un șantier din Piața Abator, din Cluj-Napoca. Intervenția se desfășoară cu dificultate, pompierii SMURD având nevoie de echipamente speciale pentru a imobiliza victima, transmite Mediafax.
Două autospeciale și un echipaj SMURD au intervenit pe un șantier situat în Piața Abator din municipiul Cluj-Napoca, după ce un bărbat de 30 de ani a căzut de la înălțime.
Pompierii încearcă să aducă bărbatul la nivelul de acces al ambulanței, având în vedere că acesta se află la baza structurii, la o diferență de nivel de circa 6 metri.
„În momentul sosirii salvatorilor la fața locului, bărbatul prezenta leziuni la nivelul capului și a colanei vertebrale, era conștient și stabil, însă pentru extragerea lui în siguranță, au fost utilizate echipamentele speciale, astfel încât să rămână imobilizat pe timpul transferului către ambulanță în vederea evitării agravării posibilelor traumatisme suferite”, potrivit ISU Cluj.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Din primele date bărbatul nu ar fi căzut de la înălțime în tip ce lucra pe șantier.
Autoritățile verifică împrejurările în care s-a produs acest eveniment.