„Circulația rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers ale DN 7, la kilometrul 83, în zona localității Valea Mare, județul Dâmbovița, unde un microbuz de transport persoane s-a răsturnat lateral în afara părții carosabile”, anunță Centrul Infotrafic.
Polițiștii transmit că în urma impactului au rezultat opt victime, cu leziuni ușoare din investigațiile de la fața locului, care au fost transportate la spital.
„A fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție. Valorile de trafic sunt ușor ridicate în zonă”, conform Infotrafic.
UPDATE Planul Roşu de Intervenţie a fost activat după ce un microbuz s-a răsturnat în şanţ pe DN7 în localitatea Feţeni, anunţă marţi seară ISU Argeş.Opt persoane sunt evaluate medical la faţa locului.
"Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul judeţului Argeş, unde a fost primit apelul de urgenţă, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie", precizează ISU Argeş.
Conform sursei citate, la faţa locului, echipajele operative intervin cu trei echipaje SMURD şi cinci ambulanţe. În sprijin, de la ISU Dâmboviţa intervin trei echipaje SMURD, patru ambulanţe, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de descarcerare.
Știre inițială: Un microbuz în care se aflau 12 persoane a intrat în șanț, marți, pe DN7 - Fețeni, județul Dâmbovița. Opt persoane sunt evaluate la fața locului de echipajele medicale. Traficul în zonă este blocat.
„Intervenție în cazul unui eveniment rutier în comuna Valea Lungă, satul Feteni. Detașamentul Găești intervine cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și 4 echipaje SAJ DB. Concomitent sunt asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, anunță ISU Dâmbovița.
Potrivit sursei citate, până în acest moment opt persoane sunt evaluate la fața locului de echipajele medicale.
„Din primele date, un microbuz în care s-ar fi aflat 12 pasageri ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în șanț. Traficul este blocat”, transmite IPJ Dâmbovița.
(sursa: Mediafax)