x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident feroviar în Brașov: Vagonul unui tren cu tehnică militară a deraiat. Circulația trenurilor în zonă, afectată

Accident feroviar în Brașov: Vagonul unui tren cu tehnică militară a deraiat. Circulația trenurilor în zonă, afectată

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2023   •   07:25
Accident feroviar în Brașov: Vagonul unui tren cu tehnică militară a deraiat. Circulația trenurilor în zonă, afectată

Vagonul unui tren cu tehnică militară a deraiat vineri seara în apropierea stației Beia din județul Brașov. Circulația feroviară în zonă este afectată.

Secția Regională de Poliție Trasporturi Brașov a fost sesizată vineri seara cu privire la faptul că, în apropierea Stației CFR Beia din județul Brașov, penultimul vagon al unui tren cu tehnică militară auto a deraiat cu aproximativ 12 centimetri. Trenul are 11 vagoane.

Totul s-a întâmplat la Beia, în Braşov, după ce un lanț care lega încărcătura s-a desprins și a fost agățat de șine. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Trenul mergea spre Brașov și transporta 10 transportoare blindate și trei camioane. La un moment dat însă, lanțul care ținea prins un transportor s-a desprins și a rupt șina pe o porțiune de câțiva zeci de metri. 

În urma incidentului, două din cele 11 vagoane au deraiat. 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. Nicio persoană nu a fost rănită.

În zonă se circula pe un singur fir de cale ferată.

Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

„Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Până la redeschiderea circulaţiei în condiţii de siguranţă pe respectivul fir, pot fi posibile întârzieri ale trenurilor de călători, dar și ale altor trenuri din graficul de circulație pentru a se asigura legăturile la trenurile întârziate”, a anunțat CFR Călători.

(sursa: Mediafax)

Momentul în care un tren încărcat cu tehnică militar a deraiat şi a rupt șina zeci de metri, în Brașov

×
Subiecte în articol: accident ferioviar deraiere