x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ACCIDENT GRAV cu 2 MORȚI în stațiunea Mamaia

ACCIDENT GRAV cu 2 MORȚI în stațiunea Mamaia

04 Mar 2016   •   09:57
ACCIDENT GRAV cu 2 MORȚI în stațiunea Mamaia

Doi tineri au murit şi două fete au fost grav rănite într-un accident petrecut, joi seară, în staţiunea Mamaia, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, accidentul rutier a avut loc la ieşirea din Mamaia către Năvodari, maşina în care se aflau cei patru intrând într-un stâlp.

La faţa locului, s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În autoturism, se aflau doi băieţi şi două fete, toţi având aproximativ 20 de ani. Pentru scoaterea lor din maşină a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare.

În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului, doar una dintre fete era conştientă.

Cadrele medicale au început procedurile de resuscitare a victimelor, însă în scurt timp au fost nevoite să constate decesul celor doi tineri, şoferul şi pasagerul din dreapta al autovehicului.

Cele două tinere au fost transportate în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, una fiind în comă, iar cealaltă fiind diagnosticată cu multiple traumatisme.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier au deschis o anchetă pentru a stabili cauza acestui accident.

Sursa: News.ro

×
Subiecte în articol: accident mamaia